Primar

Primar
Bîgiu Iulian-Cristian

Vremea

Aluniş

Istoricul comunei

Istoricul comunei

  Legenda pãstratã pe cale oralã, din bãtrînii satului, atribuie denumirea satului Strâmbeni (vechiul nume al comunei Aluniş), unui cârciumar pe nume Strâmbu care avea proprietate la hotarul dinspre nord al comunei. Acesta a ţinut în căsãtorie pe fata cãpitanului de plai Berteluş, de la care vine numele comunei Bertea. Satul Strâmbeni, care a dat denumirea comunei pânã în anul 1931, a fost cunoscut sub mai multe denumiri: Strâmbenii Bãrcãnescului, Strâmbenii de Munte, Pe Pod şi Ostrov. Denumirea de Strâmbenii Bãrcãnescului care se întâlneşte în actele mai vechi, vine de la numele boierilor Bãrcãneşti care au stãpânit aceste locuri. Denumirea de Strâmbenii de Munte este justificatã de aproprierea de munţii Grohotişului şi a fost datã şi spre a-l deosebi de Strâmbenii de Blejoi. Denumirea Pe Pod vine de la aşezarea sa deasupra podului ce traversa apa Berţi, unindu-l cu satul Aluniş. Numele de Ostrov vine de la faptul cã acest teritoriu era încadrat de ape. Numele Alunişului vine de la pãdurea de aluni ce se întindea odinioarã în partea de sud a comunei pe o lungime de aproximativ 10 km. Denumirea de Strâmbeni s-a pãstrat pânã în 1931, când a fost schimbatã în Aluniş, conform Înaltului Decret Regal nr.2536 din 14 iulie 1931. Primul document care aminteşte ocina Strâmbeni, dateazã din anul 1612, iulie, 8, datat la Târgşor de Radu Voievod, fiul lui Mihnea Voievod, care întãreşte lui Mogoş Logofãt: ocinã la Strâmbeni, cumpãratã de la Vlad, Stanciu şi Stanomir pentru 1300 de aspri precum şi un ţigan cumpărat în timpul lui Mihnea Voievod, de la jupâniţa Maria din Prijureni şi o ţigancã de la Ploieşti. Martori : Tudor-mare ban, Vintilã-mare vornic, Nicã-mare logofãt, Dedii-mare vistier, Cârstea-mare spãtar, Bratu-mare comis, Panait-mare stolnic, Lupu-mare paharnic, Fotea-mare postelnic, ispravnic Dumitru, al treilea logofãt. Scrie, Stanciu logofãt. Comuna Aluniş face parte din judeţul Prahova de la 1 ianuarie 1845. Pânã la Regulamentul Organic, Ţara Româneasca era împãrţitã în 18 judeţe, printre care şi Prahova, în care va intra şi Strâmbeni. În 1865 judeţul Prahova se împarte în 7 circumscripţii. În 1883 a suferit o nouã împãrţire, iar în 1892 era împarţit în 10 plãşi. Între 1850-1856, instituţia de administraţie a judeţului Prahova a purtat numele de Cârmuire, iar in perioada 1857-1864 de Administraţia Districtului Prahova. Prin legea comunalã din 1864, organul administrativ al judeţului capãtã denumirea de prefecturã. Legea comunalã din 1864 a stabilit ca unitaţi administrative subordonate prefecturii Prahova, subprefecturile Plaiurilor Prahova, Teleajen, Slãnic (situate în zona de deal şi munte) şi subprefecturile Plãişilor Câmp, Podgoria, Târgşor, Filipeşti, Cricov (situate la câmpie). În 1904 judeţul Prahova e împarţit în 20 de plãşi, printre care şi plasa Vãrbilãu, cu reşedinţa în comuna urbanã Slãnic, în care intrã şi comuna Strâmbeni. Legea administrativã din 1904 grupa comunele în cercuri. Strâmbenii cuprindea comunele Strâmbeni, Ştefeşti şi Bertea şi satele Bertea, Ştefeşti, Scurteşti, Strâmbeni şi Aluniş. Deoarece plasa Vãrbilãu nu a funcţionat majoritatea comunelor printre care şi Strâmbenii aparţinea preturii Teleajen. Plasa Vãrbilãu a fost reînfiinţatã în 1908 şi a funcţionat astfel pânã în 1930 când a fost desfiinţatã şi apoi reînfiinţatã în 1934, plasa care cuprindea şi comuna noastrã, numitã acum Aluniş. Din 1942 plasa Vãrbilãu a primit denumirea oraşului de reşedinţã, Slãnic. Crearea sfaturilor populare în 1950 a însemnat desfiinţarea plãşii Slãnic, Alunişul fiind cuprins în raionul Teleajen, regiunea Ploieşti, cu reşedinţa la Vãlenii de Munte. Dupã împarţirea administrativ-teritorialã din 1968, comuna Aluniş face parte din judeţul Prahova. Primii locuitori ai comunei s-au stabilit pe plaiul Strâmbeni, apoi dupã reformele agrare din 1864 şi 1921, pe valea Alunişului, cãtunul Strâmba şi valea Cãrpinoasa. Aceştia provin din moşnenii Strâmbeniului megieşesc şi clacaşii care au lucrat pe moşia boierilor Bãrcãneşti. Mai târziu au venit ungurenii dinspre nord, oltenii dinspre vest şi locuitori din judeţul Dâmboviţa. Din cele mai vechi timpuri, locuitorii s-au ocupat cu exploatãrile forestiere şi creşterea vitelor, ocupaţii favorizate de bogatele păşuni naturale, de aproprierea de munte, precum şi de existenţa a numeroase pãduri de foioase. Printre alte ocupaţii străvechi amintim: creşterea pomilor fructiferi, albinãritul, meşteşugurile casnice şi creşterea oilor. Dupã începutul exploatãrii sãri la ocnele de la Telega şi Slãnic locuitorii din Strâmbeni extrãgeau şi transportau sarea spre porturile dunãrene. Aceastã ocupaţie este doveditã de bonurile de cãrãuşie eliberate locuitorilor din Strâmbeni, de ocnele Telega (Doftana) sau Slãnic, precum şi de existenţa în comunã a peste 20 de familii cu numele Mâglan, nume ce vine probabil de la cuvântul mâgla(grãmadã); mâglaşi, oameni care aşeazã sarea in grãmezi. Odatã cu dezvoltarea industriei petroliere, un numãr tot mai mare de locuitori sunt angajati ca muncitori necalificaţi . Cea mai mare parte a locuitorilor, în special femeile, era obligate sã lucreze pe moşiile judeţului Prahova sau ale judeţelor limitrofe, pe baza contractelor încheiate cu arendaşii sau administratorii moşiilor, în condiţiile stabilite de aceştia. Locuitorii apţi pentru muncile agricole, barbaţi şi femei, plecau din comuna la prima praşila şi se întorceau toamna târziu, dupa culesul recoltei. Puţini puteau sã se angajeze ca servitori pe lângã conacul boierilor şi numai aceştia duceau o viatã ceva mai uşoarã, spre deosebire de lucrãtorii de la câmp, care mâncau prost şi dormeau în grajduri sau adãposturi pe fân. Numai un numãr mic de locuitori lucrau în gospodãriile proprii. Aceştia erau dintre cei înstãriţi, care aveau pãmânt şi vite. Reformele agrare au adus o uşoarã îmbunãtãţire în viaţa locuitorilor. În 1864, la 14 august este decretatã legea ruralã, cea mai importantã dintre reformele realizate în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. În întreg judeţul Prahova au fost eliberaţi de clacã şi împroprietãriţi 25.016 ţãrani. Cu acest prilej pe teritoriul comunei noastre au fost împroprietãriţi şi ţãrani din alte sate, care s-au stabilit în Strâmbeni. Restul moşiei Bãrcãneştilor a fost expropriat conform legii din 17 iulie 1921, prin acte definitive de proprietate în anii 1924 şi 1927. Reforma din 1945 nu a fost aplicatã pe teritoriul comunei, din lipsã de teren.S-a atribuit numai 2,37 ha, la un numãr de 4 invalizi, mari mutilaţi de rãzboi. Cu toate împroprietãririle fãcute nu se putea asigura populaţiei necesarul de produse agricole, iar zona de deal înalt în care este amplasatã comuna, nu putea îngloba toatã forţa de muncã existentã. Dupã 1946 au fost luate de cãtre stat aproximativ 86 ha de pãduri şi alte terenuri din proprietatea deţinutã de unii locuitori. Datoritã condiţiilor de relief în comunã nu s-a fãcut colectivizare. Aceastã suprafaţã a fost revendicatã dupã 1990 de cãtre 427 de persoane, reconstituindu-se proprietatea foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora. Datoritã preocupãrilor populaţiei active comuna Aluniş o putem încadra în categoria localitaţilor rurale, industriale şi de servicii. Pânã în 1989 marea majoritate a populaţiei active (în special bãrbaţii) lucrau la diferite societaţi din oraşele din jurul localitaţii (Slãnic,Plopeni,Vãlenii de Munte, Câmpina ) sau în municipiul reşedinţã de judeţ Ploieşti. Cei mai mulţi navetişti, dupã orele de program muncesc în gospodãria personalã ocupându-se de cultivarea pamântului şi creşterea animalelor. Dupã 1990 a scãzut simţitor absorbţia forţei de muncã în industrie, fapt ce a dus la creşterea şomajului, mai cu seamã în rândul tinerilor. Pe raza localitaţii sunt posibilitãţi reduse de folosire a forţei de muncã deoarece nu au fost şi nici nu sunt societaţi industriale. Personalul încadrat îşi desfãşoarã activitatea în sfera serviciilor, dar şi acesta este foarte mic la numãr. Pe teritoriul comunei noastre nu s-au desfaşurat fapte memorabile totuşi locuitorii au participat alãturi de întregul popor la lupta pentru dreptate socialã şi naţionalã, pentru indepenţa ţãrii. Locuitorii comunei au participat la Rãzboiul de Independenţã din 1877-1878, la Primul şi la al-doilea Rãzboi Mondial. Numele celor cazuţi sunt înscrise pe placa comemorativã a Monumentului Eroilor din comuna noastrã. În cinstea eroilor din Primul Rãzboi Mondial, între anii 1927-1929 s-a ridicat Monumentul Eroilor din iniţiativa unor fruntaşi ai satului. Monumentul se afla aşezat pe valea pârâului Aluniş, lângã un izvor, în punctul numit Podul Chivului. Acest monument a fost refãcut în anul 1969 din iniţiativa Consiliului Popular. Deoarece existenţa sa era pusã în pericol, în anul 2003 la iniţiativa primarului - dl.Iulian Cristian Bîgiu, Consiliul local Aluniş hotãrãşte ca Monumentul Eroilor sã fie strãmutat şi refăcut pe un alt amplasament în centrul comunei. În amintirea tuturor eroilor din comunã, în vara anului 1969, scluptorul popular Vasile Chiva a ridicat Monumentul Eliberãrii. (Datele cuprinse în aceastã prezentare au fost extrase din documente aflate la Arhiva Statului,filiala Judeţului Prahova,prin munca şi devotamentul a douã cadre didactice de la Şcoala cu clasele I-VIII nr.1 Aluniş: Profesor Ioniţã Maria, Învãţãtor Manole Gheorghe.)

Link-uri rapide

Primar

Primar
Bîgiu Iulian-Cristian

Vremea

Aluniş

Trimite o sesizare